rss

13 Nov

Fiecare părinte se întreabă dacă copilul său se va adapta ori se va integra în mediul grădiniţei. Odată cu intrarea în grădiniţă, copiii vor cunoaşte un nou mediu, noi oameni, noi activităţi, noi cerinţe şi îşi vor forma noi deprinderi şi abilităţi.

Copii la grădiniţă

În acest proces de adaptare, reacţiile părinţilor şi ale adulţilor din preajma copilului au un rol important în adaptarea sa la noul mediu şi noile exigenţe, ale grădiniţei.

În situaţia în care copilul este puternic dependent de mama sau de un alt membru al familiei, dezvoltarea abilităţilor sociale ale copilului şi adaptarea sa la mediul grădiniţei pot avea de suferit. Socializarea timpurie a copilului şi încurajarea acestuia în a accepta şi căuta compania celorlalţi (copii, adulţi ) pregăteşte o bună adaptare şi integrare a micuţului în ambianţa grădiniţei şi în societate.

Pregătirea copilului pentru grădiniţă, prezentarea mediului grădiniţei într-o lumină caldă şi pozitivă, conştientizarea copilului de ocazia de a-ţi face noi prieteni, de a cunoaşte lucruri noi şi jocuri noi sunt de mare ajutor în viitoarea adaptare a copilului.

O altă modalitate de pregătire a copilului este chiar şi jocul de-a grădiniţa, copilul având ocazia să îşi pregătească hainele şi gentuţa de grădiniţă alături de părinţi, se joaca cu alţi copii, mama poate fi doamna educatoare, învaţă cântece sau poezii, desenează, colorează, construieşte cu lego, asamblează, dezasamblează. E important să se prezinte această ambianţă ca fiind una pozitivă, relaxată şi nu ca una de restricţii ori de pedeapsă.

Introducerea copilului în acest spaţiu se poate realiza gradat, începând cu 2-3-4 ore în primele zile şi crescând gradat timpul petrecut în grădiniţă, pe măsură ce copilul se acomodează cu noul mediu. De asemenea o jucărie preferată care să îl însoţească poate uşura intrarea în noua ambianţă. Pregătirea de plecarea de acasă este recomandat să se facă uşor şi rapid, iar despărţirea de copil, fără şovăieli din partea părintelui însoţitor şi fără a afişa teama ori nesiguranţa. Timpul petrecut de copil în compania părinţilor este bine să cuprindă şi activităţi realizate împreuna pentru ca copilul să nu aibă sentimentul că a fost abandonat. Totodată copilul are nevoie să fie asigurat de către părinţi că este iubit.

Copilul are nevoie să meargă la grădiniţă, unde îşi va dezvolta abilităţile sociale şi de comunicare şi învaţă să rezolve situaţii problematice. Astfel îşi va dezvolta încrederea în sine şi în abilităţile sale şi îşi va exersa independenţa de care are nevoie pentru integrarea socială de mai târziu.

Articol scris de Cristina Radu, psihopedagog Şcoala cu cls. I – VIII “Mihai Eminescu”